Ciclism: sa nu renunti niciodata si sa continui sa faci pasi inainte, oricat de mici ar fi ei

Reminder: Aici eram in 2011. A trebuit sa ma lupt pentru fiecare pas in ciclismul si in sportul de amatori. Nu m-am nascut genetic dotat – dupa operatia de femur cantaream 92 de kilograme si daca lenea mea existentiala ar fi fost chiar si mai mare, puteam cere la o adica si pensionarea pe caz de boala, vorbesc serios. Aici aveam o bicicleta echipata cu V-brakes, o casca primita cadou si cel mai ieftin echipament din Decathlon, ceea ce nu m-a demotivat. Nu odata mi s-a intamplat in anii urmatori sa vina pusti la mine dupa curse si sa spuna ca daca ar avea si ei o bicicleta ca a mea le-ar fi mult mai usor. Le-am spus ca se inseala. Cu ajutorul sotiei, am ajuns la 8% grasime si m-am oprit aici, la insistentele ei. 
Am fost sponsorizat cu o bicicleta in anii urmatori si am dat-o inapoi.  Life is funny! Nu cred ca am o motricitate nici macar peste medie, dar am insistat atat de mult incat am invatat la peste 30 de ani cum sa dau bunny hop si acum pot sa i invat pe altii cum sa o faca. Cred ca l-as fi uimit pe copilul care eram in anii 90.  In momentul in care am avariat cadrul bicicletei din carbon, am gasit de cuvinta sa fac tura lunga de la Geiger cu probabil singura bicicleta de aluminiu, cu furca SR Suntour din competitie. Culmea e ca pe anumite segmente am scos timpi mai buni decat atunci cand am fost pe carbon.  Acum, am reparat a doua oara acel cadru din carbon si sper sa ma tina pentru Carpathian MTB Epic.

Povestea ar putea continua. Ideea e sa nu renunti niciodata si sa continui sa faci pasi inainte, oricat de mici ar fi ei.