MTB Skills and Boot Camp, sezonul opt, cu opt tabere pentru toate nivelurile!

MTB Skills and Boot Camp, sezonul opt, cu opt tabere pentru toate nivelurile!

Calendarul taberelor MTB Skills and Boot Camp pentru 2021:

  • 16 -18 aprilie, Level 1
  • 28 – 30 mai, Base Level
  • 11-13 iunie, Level 1
  • 2-4 iulie, Base Level
  • 23-25 iulie, Level 1
  • 6-8 august, Level 2
  • 17-19 septembrie, Level 1
  • 22-24 octombrie, Level 1

Din motive de coeziune a grupului, calitate a actului didactic si protectia împotriva Covid-19, numărul de locuri este limitat la 8. Costul unei tabere, cu două nopți de cazare și mic dejun inclus este de 790 de lei. Pentru detalii și înscrieri – coach@marcsandu.ro, 0745083191

MTB Skills and Boot Camp este probabil cel mai longeviv proiect de tabere mountain-bike din țara noastră. Sute de cicliști și de cicliste au participat la această tabără de MTB, desfășurată în împrejurimile pitorești ale Câmpulung Muscelului și a cărei primă ediție a avut loc în 2014.

Scopul MTB Skills and Boot Camp este creșterea nivelului tehnic al pasionaților și pasionatelor de MTB din România, pentru ca practicarea acestui sport să fie o experiență cât mai sigură și mai distractivă. În acest sezon sunt programate opt tabere, împărțite pe trei niveluri de dificultate, care acoperă toata gama de obiective și de abilități, constituindu-se în tot atâtea puncte de reper pentru o evoluție  în ciclismul montan.

Ai vazut? Se poate!” Pentru “Base Camp” prioritatea este să câștigi încredere pe bicicletă și să te bucuri de turele prin peisaje frumoase, în deplin control

Astfel, Base Level este o tabără de inițiere în MTB, destinată celor care posedă o bicicletă MTB însă au folosit-o în regim recreațional, pentru plimbări pe aleile parcurilor sau pentru naveta urbană.

Dar, dacă îți dorești o aventură de week-end la munte în care să descoperi ce înseamnă un drum forestier și cum se abordează diferitele sale segmente, să înveți ABC-ul mersului pe bicicletă, ghidat(ă) de rideri cu experiență, aceasta este tabăra pentru tine. Trebuie totuși să știi că fiind vorba de ciclism montan, parcursul mediu este de aproximativ 30 de kilometri pe zi, cu aproximativ 300 de metri diferență de nivel.

Urcările și coborările sunt însă domoale și constante si există opțiuni de bucle de traseu cu formarea de mini-grupuri în funcție de cum se simt cursanții/cursantele. Parcursul acumulat – în condițiile în care vei primi mereu sfaturi și feedback la poziționarea pe bicicletă, te poate pregăti pentru Level 1, MTB Skills and Boot Camp, beneficiind astfel de un progres cuantificabil.

Precum această panoramă, pentru care, într-adevăr, trebuie să curgă un strop de sudoare. Dar de aceea este bootcamp, nu?

Tabăra Level 1 este dedicată tuturor celor care au participat deja la unul sau mai multe concursuri de MTB sau au experiența unor ture montane și nu se lasă intimidați atunci când observă că pentru niște sute de metri în calea lor… drumul urcă…Dimpotrivă! Văd asta ca pe un „rost” de mai multă distracție!

La Level 1, vei vedea că dracul nu e atât de negru și vei învăța că bicicleta poate fi controlată și în situații care înainte îți provocau stress.

Level 1 este pentru tine dacă îți dorești să îți formezi deprinderi corecte legate de tehnica abordării virajelor, de pompare, dacă îți surâde ideea de aborda un single-trail, ești curios/curioasă  să descoperi cum să fii mai fluent(ă), unind segmente diferite de traseu și alegând abordarea potrivită.

Totodată, vei primi și exersa toți pașii necesari pentru a învăța, în această ordine, wheelie, manual și bunny-hop, după o metodă realistă de lucru, care se bazează în primul rând pe controlul trunchiului, pentru a putea controla mai departe bicicleta.

“Tutorialele de pe youtube oferă multe informații utile în acest sens, dar în opinia mea,  lipsa feedback-ul pentru fiecare cursant în parte poate duce la multe repetări ineficiente – pentru că nu e didactic să vorbim despre greșeli – și formarea de deprinderi care nu produc rezultatul dorit ci mai degrabă frustrare și riscul de accidentare.

Apoi, diverșii experți îți pot spune foarte bine cum să controlezi bicicleta dar eșuează în a-ți spune cum să îți folosești efectiv corpul”, spune Marc Sandu, inițiatorul acestor tabere.

Sesiunile de pump track ghidate te vor învăța foarte multe lucruri despre dinamica poziționării corpului pe bicicletă

“Sezonul pandemic a făcut imposibilă participarea la cele peste douăzeci de curse anuale de șosea, MTB sau ciclocross, așa cum am început în 2011. Am folosit acest prilej pentru a mă antrena pe traseele de enduro din Semenic, Sinaia și Azuga, pe lângă uzualul Ciocanu dar și pentru a studia și îmbunătăți cele trei tehnici. Consider că experiența în industria fitness-ului și formarea ca facilitator în cadrul reței naționale Postural Alignment – numele spune totul, îmi permit să fac o diferență în procesul de predare al acestor tehnici”.

Pe care le vei putea utiliza în teren!

În plus, gazda noastră, Dragoș Mitroi, editor in chief Freerider.ro este un experimentat rider în disciplinele gravity, iar tânărul Andrei Diaconu, un promițător rider de enduro, clasat deja pe podiumul campionatul național, ne va încânta simțurile cu diverse trickuri de nivel expert, demonstrând ca “those who can, do, those who can’t, teach”. J Umorul nu a lipsit niciodată de altfel din meniul MTB Skills and Boot Camp.

Level 2 este o tabară dificilă, după dictonul, “Anything Goes!”. Mulți rideri se declară entuziasmați de provocarea de a urca pe Iezer, undeva la 2.300 metri altitudine, dar atunci când sunt pe forestier, nu au ajuns încă nici în golul alpin și află că mai au peste 20 de kilometri de urcare, înghit în sec.

Level 2 este asemeni unui stage race, ediția 2020 având de exemplu 120 de kilometri cu 3.200 de metri diferență de nivel. Ediția 2018 chiar a fost folosită ca și tabără de antrenament pentru Carpathian MTB Epic, pe care Marc și ambii cursanți veniți cu acest obiectiv l-au încheiat pe succes.

Legenda spune că din cei șase curajoși, doar doi au văzut steagul de finiș al acestei tabere, nefiind din fericire vorba de accidentări. Echipa MTB Skills and Boot Camp se mândrește cu riderii și riderițele (!) care au “absolvit” Level 2, mai ales că marea majoritate a lor a venit pe filiera Level 1!

La MTB Skills and Boot Level 2, momentul maxim este si punctul maxim de altimetrie: peste 2.300 de metri deasupra nivelului mării. Asta, dacă permit condițiile meteo!

Ce mai trebuie să știi: cazarea se face la Pensiunea “Casa Bicicliștilor” din Lerești, un spațiu în care totul este legat de biciclete, de la decorul din camerele pentru oaspeți, la pump-track-ul din curte, foarte util pentru a deprinde într-un spațiu compact și un interval scurt de timp tiparul motric de control al suspensiilor bicicletei, utilizarea privirii și virajele pe contrapantă. Nu lipsesc nici înviorarea matinală, rutinele de stretching și două seminarii care vor completa weekend-ul MTBistic: un atelier de mecanică alături de Dragoș Mitroi, în cadrul căruia îți vei putea lămuri orice curiozitate în acest domeniu, programat pentru taberele Level 1 și un atelier de nutriție sportivă alături de Roxana Sandu-Radu, programat pentru Level 2.

Vom suferi, dar o vom face la înălțime!

Impresii despre MTB Skills and Boot Camp nu inainte de a vedea CUM A FOST IN TABERELE DE BICICLETE DIN SEZONUL 7 MTB SKILLS AND BOOT CAMP!

“… și plecarea a venit cu o surpriză faină, o ultimă coborâre foarte abruptă, de care mi-a fost teamă. Însă Marc nu m-a putut lăsa cu teama asta, mi-a căutat un șant în care am exersat din nou coborârea și abordarea cotelor de nivel. Îi mulțumesc pentru atenție și uite că aseara am coborat unele porțiuni dinspre ˝Iepure˝ cu mai multa încredere.

Despre tabără și organizatori, am doar cuvinte de laudă, atmosfera relaxantă, informații studiate și argumentate dpdv științific, foarte utile. Cum pe mine mă intereseaza și nutriția, Roxana ne-a răspuns tot timpul la întrebările noastre și ne-a dat sfaturi faine.

Apreciez atenția lor pentru nevoile fiecărui participant în parte, dedicarea cu care explică lucrurile și profesionalismul. În tabăra asta, chiar a fost fun, ca într-un grup de prieteni și pe deasupra am mai și învățat multe lucruri faine.” Matilda Soare, Brașov, continuare https://pedalecusoare.ro/2020/08/05/mtb-skills-and-bootcamp/

“Taberele organizate de Marc sunt, probabil, cele mai bune tabere de MTB la care ai putea merge. Marc e un pedagog excelent, care ‘desface’ orice mișcare / tehnică în părți componente și îți dă toate informațiile necesare pentru a le executa corect pe toate.

Coaching-ul e individual, feedback-ul e prompt și identifica toate erorile, indiferent cât de mici (talpa prost poziționată pe pedală) sau mari (bazin ținut prea în față, picioare insuficient îndreptate), efectul fiind imediat și îmbunătățirea de durată.

Când pleci din tabară vei fi mult mai confortabil pe bicicleta și vei avea toate informațiile de care ai nevoie să progresezi în continuare. Recomand fără nici o ezitare, și dacă mergeți, probabil ne vedem acolo.” Adrian Ster, București