Alex si muntele Iezer

Alex a participat la MTB Skills and Boot Camp Level II. Fara alte introduceri, ii dau cuvantul, pentru ca relatarea sa despre urcarea pe Iezer, la aproximativ 2.350  de metri altitudine este interesanta. De mentionat ca odata trecuti de “point of no return”, el a trebuit sa tina in frau o gastrita aparuta intempestiv, ceea ce nu ne-a impiedicat insa sa urcam muntele si apoi sa il coboram. Ii dau cuvantul: 

Cateva cuvinte despre experienta mea de scurta durata (din pacate) de la Level II:

Ziua de sambata a inceput cu inviorarea de dimineata ce a constat in pozitii yoga benefice in ciclism, o noutate binevenita dupa parerea mea, urmata de imbarcarea in Marco-mobil (sic!) si deplasarea catre barajul Rausor, alta idee buna pentru ca s-a evitat pedalatul pe sosea, prin trafic, pana sus pe baraj.
Tura incepe usor, pe malul Rausorului, avand cativa km perfecti pentru incalzire, odata cu parasirea malului Rausorului si intrarea in padure panta devine mai serioasa si drumul te poarta prin padurea de foioase, apoi de conifere pentru a te scoate, intr-un final, sus pe creasta. Dupa o pauza bine-meritata am inceput asaltul asupra crestei cu o panta de aproximativ 200m lungime si o inclinatie ce-ti da ameteli doar privind-o, de aici suprafata de rulare devine dificila si monotona, zonele cu pietre mari dar stabile, alterneaza cu bucati netede ce-ti permit sa-ti tragi sufletul si sa te bucuri de peisajul superb.

Din pacate, primii km de creasta au marcat inceputul problemelor pentru mine, o problema de ordin medical a facut aproape imposibil pedalatul pentru mine ceea ce a dus la despartirea de grupul principal si abordarea traseului la pas, Marc mi-a fost alaturi fiecare secunda, oferindu-mi sprijin fizic si moral pe parcusul celor 4 ore cat a durat urcarea. Acum pot spune ca urcarea a meritat toata suferinta, fiecare serpentina te rasplateste cu o priveliste mai frumoasa decat cea dinainte iar atunci cand esti convins ca nu te mai poate surprinde cu nimic, primesti “cadou” o panorama care-ti taie respiratia iar acest “asalt” vizual a durat pe parcursul intregii urcari.

mountain bike pe Iezer

Dupa orele de calvar pe urcare, coborarea pe creasta a fost de-a dreptul euforica pentru mine, viteza ridicata si suprafata de rulare relativ stabila dar tehnica s-au tradus prin fun!, fun!, fun! . La intrarea in padure suprafata de rulare a devenit mai putin stabila, pamantul presarat de pietre a necesitat atentie sporita in gasirea trasei ideale dar si abordarea catorva portiuni dificile pe jos, oboseala si ora inaintata au inceput sa-si spuna cuvantul si nu ne-am asumat riscuri inutile. Pe ultimii 500m din coborare am ajuns din urma 2 dintre colegii de tabara iar finalul coborarii a fost un pic “survival” cu bicicletele printr-un parau cu un debit deloc de neglijat.

Jos, la asfalt, ne-am reunit cu ceilalti colegi, obositi, infometati, cu diverse defectiuni mecanice dar fericiti am pornit spre duba portocalie, invinsesem cu totii Vf Iezer.

text de Gheorghe Alexievici

0 Responses

  1. […] asa si eu: ca sa nu repet dezastrul (vezi aici) de anul trecut mi-am schimbat bicicleta si am achizionat […]

Leave a comment