Importanța privirii în mersul pe MTB: virajul, ca o pradă!
Iata o imagine din martie, 2015, de la la Urban XCC, la Romexpo, o cursa aparte din panoplia Riders Club. Dar, această imagine nu este doar o amintire frumoasă, ea aduce în prim plan un aspect important în MTB si nu doar în această disciplină ci, cam în tot ceea ce înseamnă deplasare pe două sau pe patru roți, ba chiar deplasare în general: privirea! Iar acest aspect, care pare cumva de la sine înțeles, este atât de des și de ușor trecut… cu vederea. În opinia mea, acest lucru se întâmplă din mai multe cauze: atunci când manevrăm ceva pentru a controla un vehicul, fie că e ghidon, volan, manșă, tendința naturală, mai ales când suntem în faza de început este să ne concentrăm asupra unui câmp vizual restrâns, la ceea ce se întâmplă în imediata apropiere. Iar pe măsură ce căpătam experiență, îndrăznim să ridicăm capul… Apoi, suntem o societate care stă mai tot timpul cu nasul în ceva, fie că e ecranul laptopului, al telefonului și puține activități de azi mai presupun “scrutarea” orizontului (după pradă, pentru a face o glumă).
Așadar, iată câteva sfaturi, din experiența proprie și nu numai. De curând, am făcut un track-day auto pe circuitul MotorPark Adâncata, iar instructorul imi dădea niște repere surprinzător de îndepărtate pentru trase, și anume clădiri, stălpi de pe linia orizontului sau atenție, chiar diferențele de culoare între câmpurile din jurul circuitului ! Apoi, pe motocicletă, acolo unde lucrurile se intaâmplă atât de repede, dacă privirea iți e furată de la trasă înspre decor, poti să fii sigur ca în decor ajungi, crede-mă știu persoane cărora li s-a întâmplat. Chiar nu e vorba despre mine, dar pot sa recunosc că una dintre cele mai nasoale căzături pe care le-am avut pe cursieră, pe DN1, din fericire fără urmări grave, (dar cu mers la ecograf pentru controlul cavității abdominale) s-a întâmplat când mă uitam dupa o… motocicletă!
– Privește acolo unde vrei să ajungi, anticipează, fii mereu cu un pas înainte. Trebuie să știi mereu încotro te îndrepti, iar pentru asta, tiparul exterior-interior-exterior în abordarea virajelor te va ajuta mult. Poți citi mai multe despre acest lucru aici:
– Dacă stai cu privirea “în ghidon”, vei reacționa la ceea îți “dă” bicicleta să faci, la ce se întâmplă “acum”, iar asta poate fi, câteodată, din păcate, prea târziu.
– Dacă privești în față, vei reacționa la ceea ce urmează să se întâmple. Tu îi vei “spune” bicicletei ce să faca și pe unde să o ia! Vei fi pregătit astfel fie pentru o schimbare de rapoarte, fie pentru a pompa, sau pentru a frâna.
– Totodată, acolo unde nu mai vezi traseul, acesta este un semnal clar că trebuie să încetinești și să intri în poziție de atac, vom vorbi și despre aceasta într-un alt articol, dacă termenul nu vă este familiar.
– Cu cât te dai mai mult, cu atât capeți experiență, crește viteza de procesare a informației și vei fi capabil să scanezi traseul cât mai departe, să vezi rapid linia potrivită și ți se va dezvolta vederea periferică, percepția spațiului din jurul tău și a bicicletei. La șosea de exemplu, pe coborârile lungi și rapide, este solicitant să citești și cea mai bună linie dar și crăpăturile din asfalt sau suprafețele alunecoase, la fel cum la ciclocross, o roată față pusă la 20 de centimetri mai în stânga sau mai în dreapta unei brazde poate să facă o diferență în viteza cu care te lansezi pe următorul segment de traseu.
Concluzia? Vei fi nu doar mai rapid, ci și mai sigur, mai puțin expus accidentărilor! Nu o dată în seria de tabere MTB Skills and Boot Camp am văzut cursanți efectivi uimiți de ce diferență poate face punctul în care privești, în special în pump-track, la fel cum pe la curse am vazut concurenți care pierdeau sau câștigau timp pe virajele strânse în special sau la schimbările bruște directie urmate de o urcare.