Bucharest Bike Break, race report: când pisica nu-i acasă…

Bucharest Bike Break a fost o cursă venită pe neaşteptate pentru mine, noua mea bicicletă de munte, aflându-se sămbătă 9 aprilie, cel mai probabil, undeva pe drumul spre România. Cum din fericire, mi-am securizat încă din iarnă o bicicletă de şosea, un Focus Izalco, mai vintage dacă ne luăm după anul de fabricaţie, 2008, dar puternic ca în prima zi, dacă ar fi să mă iau după cum se simte în şosea, am luat cap-compas către Casa Poporului, cu dorinţa de victorie pompându-mi în vene. Asta, pe principiul, „când elitele nu-s acasă, amatoraşii joacă pe masă”. Adică, mulţi rideri de calibru care practică ambele discipline şosea şi MTB erau fie la Avrig, unde se „eliminau” în jurul palatului Bruckental, Marius Petrache şi Daniel Crista sunt în continuare pe velodrom la Balcaniada şi uite aşa, ne-am trezit o seamă de amatori în pluton, plângându-ne de media noastră orară de doar 36 km/h.

foto events photographer
Foto: Events Photographer.

Nu mă înţelegeţi greşit. A fost o cursă foarte frumoasă, cu un traseu dificil, a spus-o însuşi Alex Ciocan, care încuraja paternal de pe margine concurenţii. Adică trebuia să urci spre JW Marriott Bucharest Grand Hotel, după care să cobori şi să urci Calea 13 Septembrie, iar apoi să cobori din nou spre Izvor. Puneţi la socoteală şi două „gâtuiri”, una în Izvor, la poarta de start/finiş şi cealaltă „jos” în Bulevardul Libertăţi, zone din care practic plecai „cu a’ntâia” şi uite aşa, timp de o oră, rezultă un criterium pe cinste. Şi, să nu uităm că scopul declarat al cursei a fost de a atrage oamenii să facă mişcare, existând chiar şi o secţiune rezervată posesorilor de mountain-bike. Desigur, multă lume îşi dorea în secret să păcălească plutonul şi să evadeze solitar către finiş, dar nimeni nu a reuşit, fiind limpede că pentru o astfel de întreprindere trebuie picioare şi suflu de elită. Cea mai frumoasă acţiune mi s-a părut cea a lui Rusu Mihail, care a reuşit să ducă singur aproape un tur. Subsemnatul s-a agitat destul de mult, pentru că m-am lăsat răpit de entuziasm şi m-am simţit prea bine pentru a sta la cutie, reuşind, total gratuit şi cum ar spune ziarele de sport, pentru show, un sprint pe la jumătatea cursei, să văd şi eu măcar aşa, cum e să treci primul finişul. Râdem, glumim, dar de aici chiar mi-a venit o idee, pe care aş dori să transmit organizatorilor, şi anume introducerea unor sprinturi intermediare, cu secunde de bonificaţie. Asta ar face lucrurile mult mai spectaculoase pentru spectatori şi chiar şi mai aprige pentru concurenţi.

Văzând aşadar că nu e chip să păcălesc dictatura plutonului, să vedem aşadar cum s-a desfăşurat ultimul tur de pistă. Se pare că îmi formez un gest ritualic şi anume cel de a arunca bidonul după ce îl golesc – asta mă face să mă simt ca un pro, iar de data asta bidonul (primit în pachetul de înscriere la Turul Alexandru cel Mare), a aterizat direct în curtea Ministerului Apărării Naţionale, unde este probabil analizat la această oră, am coborât val vârtej cu băieţii 13 septembrie, iar aici, bunul meu prieten Ştefan Scarlat sau Henry pentru cei şi mai intimi, a încercat o desprindere prematură. Paranoic să cumva să îmi scape şi să îmi fure mult visata victorie– acesta a fost leit motivul cursei de altfel pentru mine, am mărit pasul încă de la JW Mariott, am coborât crâncen spre Izvor, iar aici m-au depăşit Gabriel Calcişcă, românul prezent în 2014 la Etape du Tour, împreună cu Mihnea Cristescu, cel care s-a implicat atât de mult în acelaşi an în organizarea Brebina Autumn Cyclocross, împrumutându-mi chiar CX-ul său pentru a putea participa la această competiţie. Am decis să nu accelerez din nou şi să stau după ei, mai ales că aveam o plasă fantastică în coasta lor, eram pe placa mare – pinion mic, bine pe un angrenaj compact şi simţeam că am cadenţă prea mare, când Calcişcă a atacat, iar eu cred că m-am gândit ce şi cum o să scriu în acest report, pentru că deşi nu pot să spun că eram la un punct dramatic din care nu mai puteam trage, de mine au trecut Gabriel Bobeică, câştigătorul cursei şi Rusu Mihail, locul doi la general. Împreună cu Conciu Cristian şi Andrei Colotelo, locurile întâi şi doi în categoria mea de vârstă, 30-39, în a căror coastă am venit şi eu.

Trăgând linie, Bucharest Bike Break a fost din punctul meu de vedere o cursă frumoasă,  pe care sper să o am în program şi în 2016. Rămâneţi pentru fază pentru weekend-ul acesta, când începutul de sezon va atinge paroxismul odată cu prima etapă din Road Grand Tour, Seciu, Drumul Vinului, cursa pentru care presimt că toată lumea şi-a ascuţit pumnalele, topoarele, iataganele, bricegele, furcile şi ce-or mai fi având prin casă, toată iarna!

Comments are closed.