Pentru sezonul 2019, mă bucur de sprijinul Otto Broker, cel mai inovativ broker de asigurări din România

Pentru sezonul 2019, mă bucur de sprijinul Otto Broker, cel mai inovativ broker de asigurări din România

Chiar nu mă așteptam ca o relație începută într-o dimineață de vară, prin 2016, să ajungă atât de departe și să devină atât de complexă. În duba racing s-au urcat atunci trei tineri domni, despre care am aflat că fac parte din echipa Otto Broker, despre care urma să aflu mai departe că este o companie românească specializată în brokeraj de asigurare, atât pentru companii cât și pentru persoane fizice. Până atunci, când mă gândeam la asiguratori îmi imaginam niște domni severi în costume, dar tinerii de pe bancheta din spate erau puși pe glume și de abia așteptau să ajungem la MTB Skills and Boot Camp, să ne urcăm pe MTB-uri. Când și când, unul dintre ei, Victor Sraer, fondatorul Otto Broker, răspundea la telefon și făcea niște adevărate dicteuri, compunând fraze, care, presupunând că aș fi stăpânit limbajul corporate, mie mi-ar fi luat ceva timp să le concept, chiar și așezat în fața calculatorului. Apoi am auzit despre asigurarea de biciclete Otto Velo, unică pe piața din România, am aflat, pentru că tot am o pasiune pentru mașinile clasice, youngtimere în special, că Otto Broker a asigurat în 2012 cel mai scump Ferrari din România, câștigând Premiul Special pentru Creativite în asigurări . După ce ne-am întors din tabăra de MTB, am început să remarc birourile Otto Broker din mall-uri. Cum sunt comod și leneș cam la orice depășește sfera sportului mi-a fost comod să mă scap de ceea consider o corvoadă – mă rog, cam orice înseamnă document pentru mine e o corvoadă J și anume RCA-ul dubei racing, lucru care îl fac deja de vreo trei ani. Nu știu alții cum sunt, niciodată nu am stat la coadă uitându-mă la pereți la punctul Otto Broker din Promenada Mall, treaba chiar s-a desfășurat cu eficiență și exact asta este una dintre valorile declarate ale companiei. Dacă le cedăm cuvântul,

Otto Broker înseamnă:

  • Eficiență, Inițiativă și Integritate – în toate acțiunile pe care le întreprindem și, mai cu seamă, în tot ceea ce primește clientul.
  • Inovație și Inteligență – gândim pozitiv și privim orice obstacol ca pe o posibilă oportunitate.
  • Echipa – o stare de spirit care ne dă siguranța succesului.
  • Accesibilitate – suntem cei mai accesibili brokeri din România și ne tratăm clienții cu respect.

Cert este că m-am simțit tratat cu aceeași seriozitate cu duba mea racing veche de 12 ani – dar în care continui să investesc pentru că nu mai are mult și devine… youngtimer :D, ca și cum aș fi fost acolo pentru un Casco la ultimul răcnet de VWT6 Multivan. De fiecare data când plecăm cu Roxana din România la curse și la antrenamente, Victor își face timp să ne rezolve mailurile de ultim moment în care ne trezim că vrem asigurare de sănătate și chiar ne-a făcut cadou câte o asigurare basic de accident, dupe ce a verificat asigurările pe care încheiasem la nimereală, pentru a ne licenția ca sportivi amatori. Mulțumirile noastre merg și către Dana și Paula, dansele fiind cele care se ocupa ca aceste lucruri sa se intample efectiv. Habar nu aveam că în caz de fractură, la asigurarea de accident, pe care o facusem la nimereală, am fi fost despăgubiți cu solida sumă de 50 de lei per persoană – cam atat valoreaza o clavicula, :D, fapt corectat în prezent cu o asigurare de la Grawe. Apoi, trebuie să menționez că Victor pedalează atât pe off-road cât și pe șosea și că în 2017 a bifat traversarea Germaniei, în cadrul GBI – Global Cycling Initiative, eveniment pentru care am avut plăcerea să îl pregătesc, în ciuda agendei sale încărcate, iar în acest sezon și-a propus să repete experiența și a înțeles importanța unui program de pregătire fizică.

Așadar, sunt onorat de susținerea care mi se acordă de către Otto Broker și aștept ca mai la finalul anului să cunosc echipa Otto Broker pentru a le povesti și a-i inspira cu aventura pe care am planificat-o pentru sezonul 2019. Pot doar să recomand această companie ce se bucură de o experiență de 15 ani, despre care vei găsi și mai multe detalii aici: www.ottobroker.ro

otto broker biciclete asigurare tabara mtb
O relatie care dateaza din 2015: alaturi de cativa rideri Otto Broker, la MTB Skills and Boot Camp, de la stanga dreapta, Răzvan, Victor și Lucian