Cum am descoperit cursele de mountain bike, gratie Primei Evadari 2011
Iata un articol pe care il redau exact asa cum l-am scris acum trei ani, exceptie facand explicatiile imaginilor, pe care le consider utile celor care vor sa participe pentru prima oara, la Prima Evadare. Mai ales daca se anunta ploi! Ceva s-a intamplat la aceasta cursa, nici acum nu stiu exact ce, dar cert e ca de atunci am devenit dependent de ciclism. Dar sa-i dam bataie!:
pentru a intelege mai bine spiritul competitional de pe la enduro. Si l-am tot inteles, pe 55 de kilometri, 90% prin pădure şi noroi, tare mi-a mai lipsit maneta de gaz. După vreo 7 ore şi jumătate, am terminat pe 366 din 580 de concurenti care au ajuns la final, pentru că restul până la o mie au abandonat, o, da, sunt un dur. Imi pare rău pentru că nu m-am agitat la start, plecând din coada plutonului, a fost frumos să depăşesc trei sferturi de cursă, dar primii trei sute de concurenti, nume mari într-ale ciclismului – cum ar fi de exemplu Gustav Robert (îl ştiti de la motocross), care a câştigat locul trei la categoria “Peste 40 de ani”, au facut traseul harcea parcea, exact ca la enduro. Ba, mai mult, pe traseu a fost chiar şi Jumba, care ar fi însoţit plutonul fruntaş cu a sa motocicletă de enduro.
Pe final, am dat chiar şi de un pinten inalt de vreo doi metri, exact ca la… enduro, şi noroc cu o domnişoară care a tras puţin de roata mea din faţă, că altfel nu treceam. “Trage de roată”, i-am şuierat eu profesionist, de sub casca de motocros, după care am ajuns la finiş, imaginându-mi că de fapt eram, evident, la un concurs de enduro. Aş îndrăzni să spun insa că efortul fizic e mai mare la Cross Country MTB, aşa spune şi Robert “Robike” Gustav, în schimb nu trebuie să fii atât de concentrat ca pe o motocicletă. Adică 55 de kilometri are un traseu bun de enduro, e drept că nu au fost urcări, dar e o treabă să pedalezi pe aşa distanţă.
Acuma că m-am lăudat destul, îmi fac si mea culpa şi spun că deşi vânam un loc pe podium la categoria jurnalişti, poate poate mai îmbunătăţesc şi eu umilul Raleigh Chinook, cu V-brakes, m-am clasat pe locul 15 din 20, eu nu înţeleg ce jurnalişti au fost ăia. Pentru că de obicei, jurnalistul e o fiinţă care bea de usucă frunzele, fumează de stinge semineele şi are si o motricitate precară!
