Constanţa Stairs Challenge 2016

Dacă aş fi fost un blogger de succes, aş fi scris acest articol pentru toţi bărbaţii care au probleme cu iubita sau cu nevasta pentru că se duc prea des la curse şi nu fac alte chestii infinit mai adulte gen stat cu orele la o masă şi discutat geo-politică, cumpărături la Ikea (pentru bucureşteni desigur), privit la Vocea României, şi alte lucruri pe care se presupune că oamenii mari le fac în weekend, osteniţi după o săptămână de lucru. Cum însă am preferat să am opt cititori care îmi sunt fani credinicioşi şi cu care ieşim ocazional la cafele şi deserturi cu multă ciocolată, stilul de scris populist sau chiar traducerile de articole cu „x” lucruri pe care le face un „substantiv” de „adjectiv” – da, sună complicat, dar uite un exemplu, „ zece lucruri pe care le face un pompier dibaci” nu se prinde nicicum de mine, trebuie să îţi spun totuşi că am găsit soluţia frământărilor conjugale care pot afecta nişa noastră a amatorilor înfocaţi de concursuri pentru amatori.

marc-sandu-alergare-1

Start! Foto: Kisi Adrian.

Aşadar, cum să-i şi spui soţiei sau iubitei că duminică vrei să mergi la Constanţa să alergi patru ture cu puţin peste 700 de metri cu două seturi sănătoase de scări intercalate, după ce tot sezonul ai „ars-o” pe la curse? Măcar, acum în noiembrie, ai putea sta acasă şi pune murături (sau e prea târziu pentru asta?) în loc să participi la Constanta Staris Challenge! Ca să nu o mai întind, îţi voi spune direct ce să faci! Împachetează totul sub forma unui weekend romantic! De genul, „ce spui draga mea, dacă am evada un weekend în Delta Dunării?”. Exact, decât să pleci duminică dimineaţa în guana mare (sic!) pe autostrada, mai bine pleci de vineri seara, treci de Constanţa, te cazezi la Jurilovca, sâmbătă o arzi chill, iar duminică, te opreşti puţin peste un sfert de oră la concurs, ca din întâmplare, după care, în funcţie de buget, iei masa la a) unul dintre restaurantele cu vedere la Marea Neagra de pe faleză, b) un fast food mai cu ştaif din centrul istoric!

marc-sandu-alergare

Desi au fost seturi de scari pe care le-am sarit spectaculos, tot ce am gasit a fost poza asta in care imi aranjez ochelarii. Tipul din spate, cu steagul pe umeri si bandana cu frunze de marijuana m-a depasit putin mai incolo. Foto: Dragoș Constantin.

Şi pentru că într-un cuplu se fac compromisuri, chiar dacă tu încă nu prea ai avea chef şi chiar ai lâncezi în cameră toată ziua de sâmbătă, iei şi cursierele cu tine la cererea ei expresa şi atunci îţi propun un traseu foarte fain: Jurilovca – Enisala – Sarichioi-Zebil-Babadag şi înapoi în Jurilovca, iar dacă o iei şi spre Capul Doloşman – dar aici ai nevoie pe ultimii doi kilometri de un gravel-bike, ies cam 80 de kilometri de oxigenare de toamnă târzie…

Iar ideea cu participarea mea la Constanţa Stairs Challenge e legată de una dintre marile mele obsesii sportive, Sky Run, o cursă pentru care e destul de greu să te antrenezi specific. Planul meu mai din topor este să servesc curse scurte de alergare şi cât de curând să mă reapuc de alergarea de la parter până la etajul zece spre deliciul colocatarilor. Aşa că o cursă care are „scări” în titulatură, mi-a făcut cu ochiul! Traseul a fost foarte interesant şi istovitor: doar patru ture cu puţin peste 700 de metri, start de pe plaja Modern, urcare pe faleză pe nişte trepte de diferite forme, dimensiuni, grupate în seturi diverse, o bucată de fals plat sus pe faleză, apoi coborâre pe plajă, pe alte trepte, abrupte şi inegale, din care ultimele seturi, de 4-5 trepte, mi-a fost mai la îndemână să le sar în prima şi în ultima tură, să nu uităm că am fost patinator din acela agresiv în adolescenţă şi că sunt dotat cu tălpicile anti-şoc de la  Enertor, care chiar s-au simţit, dar despre asta într-un review separat.

Despre cursă ce să spun… Nu sunt entuziasmat de rezultat, culmea, aş fi fost pe podium la categoriile vecine, 20-29 sau 40-49, deci asta spune multe despre psihologia atletului amator… 30-39 e o vârstă la care sportul te poate „apuca rău”, la care vrei poate să compensezi greşelile de stil de viaţă pe care poate le-ai făcut la categoria de vârstă anterioară sau faptul că nu ai făcut sport atunci când trebuia, dar vai, în licee, ora de sport săptămânală era rareori despre sport pe vremea mea… Despre urcatul efectiv al scărilor nu ştiu ce să spun, câtă vreme ajungeam la scări în alergare, nu e relevant ce s-a întâmplat, trebuie să mă cronometrez să văd cât scot până la etajul zece. Am ajuns al cincilea sus pe faleză, dar apoi m-am tăiat tură de la tură, pentru că nu era vorba doar despre urcare ci şi despre coborâre şi alergare efectivă… Iar coborâtul a fost o experienţă foarte interesantă, aici ai nevoie cu adevărat de viteză şi de coordonare, tare mi-a fost să nu îmi iau o freză prin Constanţa, mai ales că treptele erau inegale, din fericire nu a fost cazul, dar au fost şi concurenţi care coborau câte două deoadată, ceea ce într-adevăr, salva nişte secunde bune. Cert este că dacă mi-am dorit intensitate, capitol pe care doresc să mă axez în pregătirea sezonului 2017, da, am avut intensitate. Acum, în timp ce mă străduiesc ca de obicei să găsesc o închidere decentă, tocmai am văzut că oamenii de la Constanta Cycling Team au pus pe Facebook o poză cu o pedală, un picior şi o băltoacă, pe care scrie 2017 Hell of The East, „not for the weak of will”, carevasăzică urmează ceva ce nu e pentru cei gingaşi, într-o traducere aproximativă. Bun, să vedem în ce format romantic împachetăm şi cursa asta!

Comments are closed.