Voi participa ca rider/reporter Freerider.ro la Carpathian MTB Epic!

Voi participa ca rider/reporter Freerider.ro la Carpathian MTB Epic!

Asta e cel mai bun titlu pe care l-am gasit! Entuziasmul e mare, chiar daca mai sunt sase luni pana la data evenimentului, 16 – 19 august. Sunt onorat de increderea pe care mi-o acorda Riders Club si Freerider.ro si privesc ca pe o reala provocare misiunea de-a veni in fiecare zi cu un race report, dupa incheierea etapei. Cumva, privesc aceasta “misiune” ca pe incununarea diverselor aventuri pe care le-am avut de-a lungul timpului, participarile la Red Bull Romaniacs ca jurnalist, cu motocicleta pe traseu chiar, la editia din 2007 – soc, panica si groaza, participarea ca rider dar si ca PR la rally-raidul Drachones (Bucuresti – Timisoara cu “escala” prin Satu Mare), 2.500 de kilometri de pura supravietuire – probabil cel mai greu lucru pe care l-am facut in viata mea, sau intempestiva mea aparitie la Rioja MTB Race, in indepartata Spanie, primul si ultimul meu “stage race” – si recordul absolute de calorii ingurgitate intr-o zi, dupa etapa doi. Stiu ca nu va fi usor sa ma astern la scris, dupa fiecare etapa de 60 de kilometri cu peste 2.500 de metri diferenta de nivel si cu un grad de dificultate care, potrivit organizatorilor nu coboara sub scala de 4 din 5, dar ma consider un tip cu o buna anduranta, asa ca am ocazia sa ma testez.

carpathian mtb epic 2018

Sunt cu atat mai bucuros de participarea mea la aceasta aventura care se va intampla intr-o zona despre care se spune ca e printre ultimele salbatice din Europa, muntii ce inconjoara Cheile Gradistei, mai ales ca acest lucru trebuia sa aibe loc anul trecut, atunci cand s-a desfasurat prima editie a Carpathian Epic. Lucrurile s-au aranjat insa in asa fel incat exact in acel weekend a fost programat examenul de obtinere a licentei de antrenor Postural Alignment. Intrucat am investit multa energie in a ma pregati pentru acest examen, am ales sa “sacrific” acest concurs si a ma motiva suplimentar ca nu am voie sa pic acest examen. Mai ales ca apucasem sa incep pregatirea pentru Carpathian Epic si avusesem deja o prima incursiune la cota 2000, in Sinaia. Am luat examenul si ma bucur de ce a adus Postural Alignment in viata mea de ciclist, mai multa relaxare, o proprioceptie imbunatatita si mai multa conectare la sine, in special in momentele foarte intense. Anul acesta, traseul va fi diferit la Carpathian Epic, dar sper sa ajung sa fac cateva recunoasteri, sa ma pun la punct pe partea tehnica, sunt convins ca va fi vorba de coborari foarte dificile, pe care le voi aborda cu un hardtail, momentan aflatin stadiu de (re)constructie. Un alt moment important in pregatirea Carpathian MTB Epic va fi Level 2 MTB Skills and Boot Camp, tabara pe care o voi organiza impreuna cu Freerider.ro la Campulung Muscel, intre 26 si 29 iulie, pe aceeasi structura de 60 de kilometri cu peste 2.000 de metri diferenta de nivel.

Am sa revin de-a lungul sezonului cu vesti despre pregatirea mea pentru acest concurs, momentan partea de pregatire pe latura de forta a fost finalizata si ma pregatesc sa imprim o structura urmatoarelor sase luni de antrenamente care ma asteapta. Iata insa mai multe despre Carpathian MTB Epic:

  • A doua editie, cursa UCI S2, 16 – 19 august, un prolog tip XCO, urmat de trei zile de concurs;
  • Exista si One Day Challenge, pe un traseu de 40 de km cu 1.500 de metri diferenta de nivel;
  • Cursa tip “full service”, in care te poti concentra exclusiv pe concurs, gratie cazarii in race village, la Cheile Gradistei – Resort Fundata, cu toate nevoile riderilor acoperite, de la cazare si nutritie la service, cu diverse optiuni si pachete disponibile;
  • Acoperire mediatica si premii consistente pentru riderii de la Elite, ocazia de a vedea la lucru si de a interactiona cu profesionisti ai pedalatului montan, atmosfera pe care doar participarea la un eveniment maret, “creator” de amintiri ce nu se sterg o poate crea!