MTB Skills and Boot Camp Level 2, in octombrie, la Câmpulung Muscel, aventura de sfârşit de sezon

Toamna aceasta, te poţi bucura de o închidere de sezon la înălţime, la MTB Skills and Boot Camp, Level 2, între 12 şi 15 octombrie. Nu este o promisiune deşartă, chiar vei fi la înălţime în această tabără de mountain-bike, întrucât unul dintre obiective este urcarea pe masivul Iezer, ruta pe care ţi-o propunem ajungând la peste 2100 de metri altitudine. O furtună de vară s-a pus în calea acestui obiectiv în luna iulie, urmând o „retragere” spectaculoasă de pe munte, pe o variantă de rezervă, studiată în prealabil pe care o poţi citi aici. Dar, în 2016, tot în octombrie, aşa cum poţi vedea în fotografii, am prins o zi foarte stabilă şi ne-am putut bucura de privelişti superbe şi de o zi minunată pe munte.

In octombrie 2015, privelistea de pe Iezer era superba.

In octombrie 2015, privelistea de pe Iezer era superba.

MTB Skills and Boot Camp Level 2 se adresează riderilor dar şi rideriţelor cu experienţă, pentru care întrebarea „mai urcăm mult” pur şi simplu nu există, ei ştiind că cu cât urcarea e mai dificilă cu atât urmează o coborâre mai spectaculoasă şi mai solicitantă din punct de vedere tehnic. Chiar şi aşa, pentru ca toată lumea să se bucure de experienţă, vor exista două grupuri, unul de „asalt rapid” condus de Dragoş Mitroi şi unul relaxat, setat pe admirarea peisajului, îndrumat de Marc Sandu, care se va afla într-o perioadă mai molcomă, fiind vorba despre extra-sezon.

Tabăra este disponibilă în două variante, full, începând de joi, 12 octombrie, cu trei seminarii incluse, nutriţie sportivă cu Roxana Sandu Radu, mobilitate cu Marc Sandu şi mecanică avansată cu Dragoş Mitroi sau varianta „light”, cu începere de vineri, 13 octombrie. Iată programul detaliat al MTB Skills and Boot Camp, Level II:

 

Joi, 12 octombrie:

 

Ora 12:00: întâlnirea riderilor/rideriţelor, cazare, masă

Ora 14: tură „hard” cu Dragoş Mitroi, urcări brutale, coborâri solicitante, vom urmări apusul pedalând prin peisaje spectaculoase pentru a ajunge pe lumină la asfalt şi apoi „acasă” pentru cină şi seminarul de nutriţie cu Roxana Sandu Radu. Iată informaţiile pe care le vei primi în cadrul acestui seminar:

Plecand de la ideea că pentru un ciclist sau pentru o ciclistă, alimentele sunt combustibil şi nu simple alimente, vom descoperi mai exact cum, când, de ce si ce mâncăm. Nu doar pentru a merge mai bine, performanţa sportivă sau un stil de viaţă sănătos dar şi pentru unul dintre cele mai importante elemente – refacerea. Punctual, seminarul va acoperi:

  • macronutrientii: ce sunt carbohidraţii, proteinele şi lipidele, cum si când le consumăm şi mai ales în ce cantităţi;
  • micronutrienţii şi suplimentele;
  • hidratarea şi efectele deshidratarii;
  • cât, cum şi ce consuma un ciclist sau o ciclistă amatoare, despre calorii şi ce înseamnă mai mult sau mai puţin;
  • oferirea unui program nutriţional adaptat pentru fiecare cursant pe perioada taberei;
  • sesiune de Q&A;

Seminarul va fi sustinut de Roxana Sandu-Radu, consilier nutritie sportivă acreditat de Shaw Academy şi International Society of Sports Nutrition. Roxana practică ciclismul la nivel de amator din 2015, are peste 40 de clasări pe podium la şosea, mountainbike si ciclocros şi pentru al doilea an consecutiv face parte din singura echipa feminina din Romania, Daimon Women Cycling si tot pentru al doilea an consecutiv este, alaturi de colegele din echipa, Ambasadoare Specialized Women in exclusivitate pentru Romania si Europa de Est. În 2017, Roxana a obţinut titlurile de campioană naţională de contratimp şi vice-campioană naţională la fond, amatori

Vineri 13 octombrie

Ora 08: Sesiune de înviorare cu exerciţii avansate de stretching şi mobilitate cu Marc Sandu, elemente de animal flow şi yoga, toate gândite pentru a te fac cât mai reactiv pe bicicletă şi a te dezmorţi pentru turele care urmează.

Seminarul de mecanica: fiecare a primit un raspuns la intrebarile care il framantau!

Seminarul de mecanica: fiecare a primit un raspuns la intrebarile care il framantau!

Seminar de mecanică:

Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul MTB-urilor, Dragoș Mitroi, editor-in-chief FreeRider.ro, va susține în cadrul taberei și un curs de mecanică. În cadrul acestuia vei învăța operațiuni pe care le poți realiza singur, cu propriile scule, în cazul în care întâmpini probleme în timpul unei curse. Astfel, vei învăța următoarele operațiuni, cu parte teoretică cât și practică:

  1. Demontarea rapidă a roților
  2. Reglajul frânelor și înlocuirea plăcuțelor de frână
  3. Rezolvarea jocului din furcă/cuvete
  4. Reglajul corect al pipei și al ghidonului
  5. Prinderea șeii
  6. Înlocuirea rapidă a unei camere
  7. Reglajul schimbătoarelor
  8. Rezolvarea jocului din angrenaj
  9. Montarea și demontarea lanțului
  10. Sesiune Q&A

Durata cursului va fi de aproximativ 2 ore.

Ora 12: Întâlnirea cu riderii care au optat pentru varianta „light”, cazare, masă, şi o tură „hard”, de această dată pe una din rutele preferate ale lui Marc, cu pădure deasă, coborâri prin albii de râu şi o porţiune ce poate fi descrisă drept de „free-ride”, terenul lăsându-ţi o maximă libertate de alegere.

 

tabara mountain bike

Laurentiu abordeaza cu curaj o portiune mai delicata….

Sâmbătă, 14 octombrie

Aceasta este ziua în care vom urca pe Iezer, este o zi plina, avem de parcurs aproximativ 60 de kilometri, cu o diferenta de nivel de 1940 m.  Traseul este tip circuit, practic de la Barajul Rausor, de pe drumul forestier se face într-o intersecţie pe care cei care au fost la Level 1 o cunosc şi urcăm pana la 2100 metri! Apoi, coboram spre cabana Voina, pe un drum rapid în prima fază, care devine apoi din ce în ce mai tehnic şi mai abrupt, cu porţiuni de grohotiş şi ne intoarcem pe asfalt în Lereşti.

antrenament pumptrack

In fiecare tabara de mountainbike, batalii aprinse se incing in pumptrack, foarte palpitante…

Duminica, 15 octombrie

Dacă concurenţilor care participă la Trofeul Muscelului, prima urcare li se pare grea şi chiar este grea, noi nu ne vom opri decât pe vârful Dobriaşul Mare, în cadrul unui traseu de 44 km cu aproape 2000 de metri diferenta de nivel, cu urcări la fel de brutale, o zonă obligatorie de push-bike, dar, pentru coborâre, cu porţiuni de single-trail forestier, ce pot fi abordate cu mult flow. Cei care au fost la Level 1 vor putea nota că urcarea pe care au făcut-o atunci era doar un început…

tabara mountainbike

Dupa cum spuneam, va fi un weekend la intaltime!

Preţ varianta full: 730 lei per persoană, cu cazare şi transport din Bucureşti incluse. Pentru cei care optează să vină din alte localităţi sau îşi asigură transportul, preţul este de 690 de lei. Masa nu este inclusă în preţ, dar există posibilităţi convenabile de servire a mesei. Mai multe detalii despre aceste aspecte la înscriere.

Preţ varianta light 540 lei per persoană , cu cazare şi transport din Bucureşti incluse. Pentru cei care optează să vină din alte localităţi sau îşi asigură transportul, preţul este de 490 de lei. Pentru înscrieri şi detalii suplimentare:

Coach@marcsandu.ro, 0745-083.191

www.marcsandu.ro

tabara mountainbike

Comments are closed.